Ny * lvny și sex

Egotrip

Chiar și înainte de o predică bună, un păcătos îndreptățit în multe suflete a mers în jurul orașului - colectând cerințele leneviei (frumuseți, haine, artefacte), care au fost apoi arse pe focul din piața principală. Totuși, Savonarola a fost un literat: a acordat suficientă atenție cărților arzătoare care incitau trupul la păcat. Acestea includeau Boccaccio Dekameron sau Ovidius Ars Amatoria. opera sa, care i-a introdus pe cei interesați în trucurile cuceririi și jocului de dragoste. Deși trupul lui Savonarola a ars în același loc, Piazza della Signoria, un an mai târziu, spiritul său nu a fost ars de foc: așa a început persecuția sistematică a literaturii erotice și a „limbajului obscen”.

Percepția cuvintelor se schimbă, desigur, de exemplu, foutre franceză a fost odată un verb obscen care se referea la actul sexual, dar astăzi nu este. Cu toate acestea, până în secolul al XVI-lea, „pizda” pizdei englezești nu era tabu. Manualul chirurgical al lui Lafrank (1396), de exemplu, afirmă că gâtul vezicii urinare este mai scurt la femei și, de asemenea, se apropie rapid de cunte, adică „aderă strâns la vagin”. Dacă pizda ar fi fost un cuvânt obscen, autorul nu l-ar folosi. Desigur, nu există o definiție obiectivă, legală, clară a obscenității. În Anglia, de exemplu, până la mijlocul secolului al XIX-lea, „obscenitatea” era o categorie juridică necodificată. Cu toate acestea, când a fost publicat romanul lui John Cleland (1709-1789) Fanny Hill sau Memoriile unei fete vesele (1748), la îndemnul episcopului Londrei, lordul Newcastle l-a închis pe autor sub titlul „Distrugerea subordonaților regali . " De asemenea, nu a fost clar cum ar trebui tratate lucrările cu valoare artistică, dar care conțin sexualitate, astfel că cercetătorii juridici au creat o categorie de „valorificare artistică răscumpărătoare” pe care lucrările pornografice care evocă excitare sexuală pură nu o au (sau dacă da). nu au dreptul să o facă).

Poate că cea mai voluminoasă operă erotică din literatura mondială este Poveștile celor o mie și una de nopți. O traducere autentică în limba engleză a fost făcută încă din secolul al XIX-lea, dar Sir Richard Burton, având în vedere Legea publicării obscene din 1857, și-a publicat textul într-o formă estompată (1881, 1885-88) cu note și un mare eseu de încheiere cu privire la antropologia culturală a sexului anal. Lady Burton și oaspeții casei lor știau doar că adevărata traducere se ascundea acolo în cufărul de lângă biroul lui Sir Richard. Când a venit apoi moartea soțului ei (1890), văduva a reușit în cele din urmă să-și facă realitatea visului ei mult timp îndrăgit. A scos pieptul în grădină și a ars manuscrisul.