Poezii de Csilla Tóth

Csilla Tóth s-a născut în 1973 la Miskolc, poet și editor al Dokk.hu.

Realitate

Nici nu și-a crezut ochii când i-a văzut.
Omul a vândut bucăți mari de carne, tăind-o singur
coapsele, sânii, după nevoile sale,
ia-o, zise el, ți-o dau până la urmă
nu mai rămăsese nimic din el, doar o singură voce, abia auzită.

Nici nu și-a crezut ochii când i-a văzut.
Femeia din butic a crescut aripi pe corset
de sub el, a fluturat unul cu ei și el a aterizat deja
prin gaura cheii. Nu era niciun semn,
pene ușoare și ceva miros poate.

Nici nu și-a crezut ochii când i-a văzut.
Dar nu l-a exclus, omul acela era doar supraponderal,
tocmai a murit.
Femeia aia nu putea scăpa de strâns.

Fondorlat

De fapt, nu pot să-l pun laolaltă.
A fost ușor de spart, nu a funcționat
nici, garnitura inutilă a
Coșul de gunoi nu este tocmai o artă,
dar a rămas cu un gând care era păcat.

Stau deasupra, sunt noroioasă până la coate
iar privirea mea este învăluită într-un nor de ceață,
inima îmi bate, nervozitate, evident,
între timp, mă aștept și că poate situația se va rezolva singură.

Pentru că, pentru că,
brațul tăiat își caută proteza, corpul,
para căzută visează la un copac,
altul ar renunța,
dar vreau să spun, de fapt
seara se referă și la căscat,
o mătușă cu trup tatuat poate evoca și vara,
și, ca să spunem așa, ronronarea pisicii,
aproape că prinde contur,
iar apoi, lasă-mă să-i spun acum,
ca „cine aproape a ajuns la coșul de gunoi”,
pot fi găsite în aceste câteva rânduri,
dacă îți place îți vei găsi casa.
Nu este de ajuns?

Pe panta

Dacă începeți cu un scuter pe pantă,
Voi fi furios și voi privi înghețat,
puști puturos de câte ori am vorbit,
Strig după el,
și sună ca o dracu,

Aș putea să-l arunc pe cer printre păsări,
se merită,
nici eu, nici vocea noastră nu putem ajunge din urmă,

Stau în vârful pantei,
locul perfect pentru ignoranță,
și îmi încetinesc fiecare mișcare,

Întind mâna să mă țin înapoi,
Îmi netez calea cu degetele,
cu ochii mei nu graba lui, ci în spatele lui,
Urmăresc sfârșitul poveștii,
Mă apropii, mă apropii, în timp ce în sfârșit
încetinește, se oprește,
Nici după asta nu mă voi grăbi,
Aștept până când el revine încet,

Îi privesc părul blond strălucind,
ajunge la soare.

(Publicat în numărul Marii Câmpii în 2017/8.)